Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit la Casa Albă cu vicepreședintele SUA, Mike Pence și cu Keith Kellogg, consilierul acestuia pe probleme de securitate națională.
În timpul acestei întâlniri, Călin Popescu Tăriceanu și Mike Pence au reafirmat dorința de colaborare, pe termen lung, a Statelor Unite ale Americii cu România, reiterând și încrederea deplină în parteneriatul strategic al celor două țări. (CITEȘTE ȘI: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, DESPRE SCRISOAREA CELOR 12 AMBASADE: ”TOTAL DEPLASATĂ. CRED CĂ SE CONSTITUIE UN SINDICAT”)
Pe pagina sa de Facebook, Călin Popescu Tăriceanu a postat un mesaj referitor la această întâlnire extrem de importantă, menționând că i-a făcut vicepreședintelui american invitația de a vizita România:
”A fost o plăcere să mă întâlnesc, în cadrul vizitei în Statele Unite, cu Mike Pence, vicepreședinte SUA și președinte ex-officio al Senatului SUA, dar și cu gen.lt.(r) Keith Kellogg, consilierul său pentru securitate națională. În discuțiile pe care le-am avut, am subliniat importanța aprofundării cooperării în cadrul parteneriatului strategic România-SUA și i-am făcut vicepreședintelui SUA invitația de a efectua o vizită în România. Totodată, mă bucur că am avut prilejul să discut cu Ted Cruz, senator republican pentru statul Texas, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2016. Am vorbit, în primul rând, despre consolidarea relației între forurile legislative român și american, lansându-i invitația ca senatori americani să vină în vizită în România pentru a cunoaște țara noastră așa cum este ea, nu cum o prezintă unii „binevoitori”.
Michael Richard „Mike” Pence s-a născut la data de , în Columbus, SUA. Este un politician american, cel de-al 48-lea vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii (din 20 ianuarie 2017), în trecut deținând funcția de guvernator al statului Indiana (din 2013 până în 2017), fiind al 50-lea în această funcție.
Născut și crescut în Columbus, Indiana, Pence a absolvit Hanover College. A fost ales membru al congresului Statelor Unite ale Americii în anul 2000.
Tăriceanu a pledat pentru necesitatea dinamizării contactelor bilaterale între forurile legislative, în complementaritate cu relațiile excelente între ramurile executive din cele două state, lansând în acest scop colegilor senatori americani invitația de a efectua vizite în România în fruntea unor delegații din partea Congresului SUA, pentru a contribui la cunoașterea reciprocă și la sporirea rolului celor două legislative în aprofundarea parteneriatului strategic. (VEZI ȘI AICI: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, DESPRE CRITICILE OFICIALILOR UE: ”E VORBA DE UN DUBLU STANDARD PE CARE EU NICI NU ÎL MAI ÎNȚELEG”)
„În contextul atenției de care se bucură temele de securitate și apărare în activitatea Senatului României, domnia sa a evidențiat rolul important al formatului București (B9), inclusiv a dimensiunii sale parlamentare, un format inițiat de România și Polonia pentru aprofundarea agendei NATO de către cele nouă țări din flancul estic al Alianței, de la Marea Neagră la Marea Baltică”.
Tăriceanu a mai susținut „necesitatea consolidării securității energetice a României și a zonei transcarpatice, subliniind interesul pentru o cooperare strânsă româno-americană în vederea dezvoltării sectorului off-shore prin exploatarea resurselor energetice din zona economică exclusivă a Mării Negre, precum și prin lansarea cât mai rapidă a proiectelor transfrontaliere în cadrul Inițiativei Celor Trei Mări”.
A fost reliefată importanța lansării neîntârziate a investițiilor americane în sectorul energetic off-shore din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, subliniind contribuția pe care exploatarea acestor resurse o va avea la securitatea energetică a României și a altor economii din zona de vecinătate care urmăresc, ca obiectiv strategic, diversificarea furnizorilor și a rutelor de transport. (NU RATA: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, REFERINDU-SE LA EVENTUALA EXCLUDERE ALDE: ”SUBIECTUL ESTE FOLOSIT DE VERHOFSTADT ÎN SCOPURI ELECTORALE”)
„Au fost trecute în revistă și teme cu impact regional, cum ar fi agresiunea rusă în bazinul Mării Negre, însemnătatea pentru viitorul relațiilor UE-SUA a retragerii Marii Britanii din Tratatul de la Lisabona și valențele noi pe care le dobândește parteneriatul strategic România-SUA în noul context post-Brexit”.
Călin Popescu Tăriceanu s-a aflat luni și marți la Washington, unde a participat la Conferința Globală a Platformei Parlamentare pentru Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, organizată la sediul Băncii Mondiale.